miercuri, 5 iulie 2017

Moldovencele.

Cred, că atunci când Putin trage un gaz, le vine pe conductă, fix la ele în Moldova. Și de aceea Nea Nelu Paralelu, este considerat zeu, că el a decretat când trage un gaz la ele în aragaz se duce. Cererea pentru independența Ardealului, Moldovei de Nord (cu Bucovină cu tot) și a Vrsacul-ui este de multă vreme făcută. Să mai vedem cu cine mai rămâne ZDRagnea, când s-o afla că el a dat foc la Bamboo și a aruncat-o pe Johannis.

miercuri, 28 iunie 2017

Acuzații.

Ce mi s-au adus.
1. Satanist. Că m-am dus la un concert AC/DC, iar juniorului șefului de la Dunărea Galați i s-a părut funny să o ardă cu textul ăsta vreo doi ani, cred.
2. Nu sunt popular. Recte, nu stau cu colegii la țigări în pauză. Sau la bere. Declarată de nașa unui fost șef, nașa mută toate tablele de șah.
3. Îmi place șahul. Varianta simplă, inventată de japonezi. Aia cu joc de Go, și joc de glezne.Încă nu au priceput că bucătăresele lor nu mă interesează.
4. Îmi plac femeile frumoase. Cum să nu-ți placă?
5. Nu-mi place tenisul. Dar cine v-a întrebat de tenis?
6. Alerg, merg cu bicicleta.
7. Nevastul șefii mele și-a luat VW după nuntă, a considerat să-mi dea terapie. Oglinda din dreapta este lipită cu Poxipol.
8. Aproape am uitat de aia de țăran.

Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.

vineri, 23 iunie 2017

Babele.

Cele mai simpatice babe sunt cele începând de la unu martie, până la nouă martie, cele de pe Munții Bucegi și babele mele de la țară (rude și vecine), pe care le iubesc. Din orice țară.
Unele babe chiar ar trebui să moară, nu mor când vor câinii, nici caii când vor turcii, sau moldovenii. Podurile cad, aeroporturile cad, autostrăzile cad, babele merg înainte. Pentru ele, există un prost ce nu vrea să divorțeze și face totul să le declare independența lor.
Iar babele au și penis, micuț, i se spune clitoris și complotează. Acel clitoris întru slava și bucuria domnului.
Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.
Foto: Wikipedia.

duminică, 11 iunie 2017

Poezie.

Te-am iubit din prima zi când am văzut ochii sumbri,
Plini de speranță
Aveai picioarele nebronzate și umerii goi.
Dacă mă gândesc bine erai urâtă.
Urâtamea. Szeretlek.

vineri, 1 ianuarie 2016

Atențiune.

Sunet. Motor.
Imagine. Motor.
(Puof!)
Vă doresc, dragi tovarăși.

Din toată inima. Împlinirea tuturor năzuințelor de mai bine.
Satisfacții depline în muncă și viață.
Multă sănătate și fericire.
La mulți ani!



Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.

joi, 9 iulie 2015

Eco

Ambassador Electric Castle 2015.

Casc ochii pe Facebook, văd o postare: Asociația MaiNoi împreună cu Electric Castle Festival caută EcoAmbassadori și oferă 10 abonamente de patru zile, plus camping, plus tricou Giant, celor care ajung cu bicicleta la Festival, adică la Castelul Banffy din Bonțida, Cluj. ''Wow, ce idee mișto!'', îi dau share poate mai află și alții și se bagă.
Mă uit pe lineup, de The Prodigy știam, Nouvelle Vague, Șuie Paparude, Parov Stelar și-ncă până pe la vreo sută. Îmi mocnește ceva în minte: ''Cum ar fi să ajung eu?''.
Știam de vreo 650 km de la Galați până la Cluj, am mai fost la ture prin Măcin cu bicicleta de 100-150 km pe zi, dar apoi vreo trei zile nu mă mai uitam la bicicletă, ori mai făceam doar câțiva kilometri. Acum era de pedalat 4-5 zile la rând în ritmul ăla. Asta da provocare.
''Sunt eco?'' Cum să nu fiu, am crescut la țară, n-aveai încotro decât eco s-o arzi pe-atunci, iar când ajung acolo iau tot ce-i legumă și nelegumă, sălbatică sau nesălbatică și-o fac și mâncare japoneză dacă-i pun orez și fac un sos de soia. ''Deci, aș fi eligibil.''
Îl sun pe S. cu care am copilărit, cu eco stuff în cap și el, pasionat de bicicletă, poate merge și el, pedalatul în doi are avantaje și dezavantaje, dar parcă mai multe avantaje.
- Auzi, ne băgăm?
- Ne băgăm, e o provocare. Care sunt condițiile?
Mari și late: stabilit traseul pe zile cu check-point-uri, demonstrat că am pedalat minim 250 km și o motivație de ce vrei să fii EcoAmbassador.
Mă uit pe un configurator de trasee GPS de bicicletă, trag traseul. Ies 477 km. Mai bine decât mă așteptam. Împart pe patru zile (ca-n descriere): prima plat, a doua munte (două sau trei urcări, depinde de chef), a treia coborâre sau cea de-a treia urcare, a patra vreo trei dealuri. Avem traseu.
Kilometri? Aveam trei concursuri anul ăsta (Gârboavele XC, Făget Maraton și Prima Evadare în Vietnam). Fac un calcul, ies 115 km. Mai trebuie. Iau bicicleta într-o zi fug până la Barcea și înapoi în mai puțin de 7 ore, fix pe traseul de plecare. Încă 142 km.
Sun spre S.:
- Avem traseu, avem kilometri, mai trebuie motivație.
- Excelent, trimitem dosarul.
Scriem motivație să provoace minim o lacrimă.
Vine răspunsul: am fost ambii selectați din peste 100 de participanți.
- Ai primit mail-ul?
- Da. Suntem ecoambassadori!
- Da, fără acte. Pentru acte trebuie să pedalăm până la Cluj, să postăm pe pagina de Facebook a evenimentului poze pe unde am fost, un un filmuleț pe zi și să înregistrăm traseul pe GPS.

Ziua 0. Nimic special, doar S. care era la țară , la Fîrțănești:
- Ce faci? (ora 18:00)
- Asamblez bicicleta.
- Reușești?
- Sper că da. Și că sunt toate piesele. :D.
La 12 noaptea tot asambla. Așa că mă bag la somn, pun alarma la 8:00, deși programasem plecarea la 6:00, cu sau fără S.: ''It's a must do it in a lifetime, and this is the moment''.

Ziua 1. Duminică. Mă trezesc pe cap cu S. la 6:00. Mă ia pe sus:
- Mergem?
- Unde, mă?
- La Cluj.
- Păi, mergem.
Fac bagajul, echiparea, mic dejun rapid, îmbarcăm tot calabalâcul în T3-ul lui, mergem până aproape de ieșirea din oraș la garajul unui prieten, mai reglăm câte ceva, poze de plecare. Și pornim pe biciclete spre Cluj la 8:30. Cluj? Pe biciclete?
Până la ieșirea din oraș facem glumițe, voioșie, până ce facem cunoștință cu vântul. Pe telefon zicea că bate dinspre N-NV cu 6km/h. Direcția era bună, mai degrabă corectă, că bătea fix din față pe direcția noastră de mers, viteza nu era corectă asta-i sigur. Nu ne grăbim, avem tot timpul și nimeni nu vrea să riște vreo crampă musculară, pedalăm cu calm, ne mai oprim să mai facă S. ceva reglaje, că doar bicicleta proaspăt asamblată la drum o vezi și o reglezi. Peisaj specific satelor de câmpie, lungi și cu mulți kilometri între ele, pe unde vântul își făcea și mai tare de cap. Urcări line, aproape insesizabile, coborâri la fel de line, plat, drum bunicel. Ajungem la Hanul Salcâmului la Hanu Conachi, după vreo 50 de km, acolo unde orice mașină, motocicletă, bicicletă, țânțar, greier, furnică se opresc să-și tragă suflarea. Oprim și noi, servim o ciorbă ce ne-a uns așa de tare balamalele și le-a înmuiat că deja făceam planuri să nu mai mergem, să luăm trenul și să ne întoarcem acasă. După o cafea vine întrebarea: - De ce am plecat de-acasă? Ne trezim și o luăm din loc.
Plec înainte, încerc să trag ceva mai tare să-mi încălzesc mușchii pentru pedalat. După 300 m mă uit în spate. Singur pe drum. Nu era melodia de la Holograf. ''Băi, frate, ai plecat la gară și n-ai zis nimic? Pe furiș așa?''. Mă-ntorc să verific. Iese S. dintre copaci:
- Ai văzut câinele?
- Ce câine?
- ... (arată cu degetul spre o chestie acoperită aproape total de frunze)
- Haha (începuse să schelălăie un pic, mai degrabă mieunat). Seamănă cu o pisică.
- Îl luăm? Îl facem vedetă la Cluj.
- E firav, nu știu dacă rezistă, dar nici aici nu-l lăsăm, chiar n-are nici o șansă. Vedem cum se comportă, eventual îl lăsăm cuiva în drumul nostru.
Îl ia și-l pune în rucsac. Scâncește la început, vrea să iasă din rucsac, la primul magazin îi servim niște iaurt, cu steagul tricolor în cap doarme dus. Mai scâncește când ne oprim, îi place și lui pe bicicletă.

Fentăm Tecuciul, că e trafic, pe un drum județean spre Mărășești, ultimii 5 km aflăm la fața locului că sunt neasfaltați. Luăm o piatră în gură: prima porțiune de offroad. Pe pietre, cauciucurile de asfalt ale lui S. nu erau prea fericite.
- Cât mai e până la Mărășești? - întrebăm un cetățean care circula regulamentar pe jos.
- Până la casele alea din față.
La Mărășești fentăm Mausoleul Eroilor, ar fi însemnat un ocol, deja fiind în întârziere, dar n-am fentat gara. Intrăm pe Europeană, care ne indică 26 km până la Adjud. Asfaltul bun, pedalăm cu spor până la 13 km de Adjud. Începe a picura, apoi începe să plouă, tragem tare până în primul sat, Pufești, găsim cârciumă, stăm la un ceai, poate s-o opri. Nimic. Căutăm informații, prima pensiune e la 10 km, dar în ritmul de ploaie nu ajungem prea uscați și curați acolo. Caută S. cazare la cârciuma de peste stradă, fără rezultat imediat. Apare la vreo 10 minute nea Vasile: - Haide, mă, băieți, vă iau la mine. Mergem, negociem de un pet de bere și un pachet de țigări, facem cina din porumb zaharat negociat la Barcea și ouă fierte, stăm la o discuție pe prispă cu sunet de ploaie pe fundal. Casa veche, țărănească, din lut, prizele nefuncționale, semnal telefon pauză, dar plapuma din lână ne-a asigurat un somn liniștitor.

Ziua 2. Ne trezim la 6, aveam de recuperat vreo 65 de km din prima zi, iese soarele, miros de zi călduroasă de vară. Mâncăm ceva brânză din dotare, studiem harta și pornim cu ținta pusă pe castel.
După 2 km facem stânga pe ceea ce credeam că-i drum județean. Fals județean, asfaltat doar vreo 2 km, dăm direct de drum forestier bine asfaltat cu noroi, asezonat de ploaie și cu ceva porțiuni de pietriș. Offroad iarăși, prin pădure, în stânga deal, în dreapta deal, mergem pe plat, dar terenul nu e foarte prietenos. Și măcar nu ne bate vântul, deși s-a mai potolit între timp, ceea ne-a permis și obligat pe anumite porțiuni să mergem pe lângă biciclete să admirăm amănunțit peisajul verde. La asfalt ieșim la Coțofănești, la 20 de km de Onești. De acolo începem iar să dăm ceva pedale mai serioase, cu pauze scurte între ele, nu ne fugărește nimeni doar, deși aveam de recuperat, dacă voiam să ajungem miercuri. Ajungem rapid la Onești pe la 1 după-amiază, luăm prânzul la o benzinărie, nimic eco, nici măcar untul, iau și magneziu și calciu efervescent. Acolo îl lăsăm pe Han în grija unui angajat care a insistat să-l ia el, probabil s-o impresioneze pe colega lui curtată. Cred că rezista Han la drum, dar am considerat că e mai bine. Nu i-ar fi stat rău nici cu o fundiță roșie în jurul gâtului pentru colega benzinarului. Bănuială.
Mergem spre Târgu Ocna, trecem repede, nu-i timp, dar ne mai ia în pabrizul fără ștergătoare încă o repriză udă, ajungem la Comănești în jur de 6 seara. Încă prindem oferta zilei la Pizzeria Don Luciano, ciorbă rădăuțeană excelentă, felul doi cârnăciori cu cartofi prăjiți. După ce i-am spus povestea ne-a lăsat să-i folosim computerul de la restaurant să postăm pe Facebook activitatea zilei și să ne vizualizăm traseu.
Întreb pe S.:
- Ce facem?
- Mergem înainte. Azi pedalăm până ne ia somnul. Spre Miercurea Ciuc.
- Traseul nu-i pe acolo. E prin Bălan pe munte. Offroad.
- Mergem până la Ghimeș-Făget și vedem acolo.
Ajungem la Ghimeș-Făget la 23:00 cu calm, cu pauze. S. voia să pedalăm până la Miercurea Ciuc, mai erau 40 de km, drumul bunicel. Eu voiam musai un duș și să vedem de dimineață ce-i cu offroad-ul pe munte. Găsim un panou, Pensiunea Csillag - 2 km. În Lunca de Jos.
Sun:
- Bună seara. Aveți locuri libere? Cele mai ieftine.
- Avem. 50 de lei de persoană. Dar cine întreabă?
- Suntem doi bicicliști din Galați care mergem până la Cluj pe bicicletă. Ajungem la dumneavoastră în 15 minute.
- ... (a închis, o fi spus că-i glumă)
Ajungem, sun iar, s-a convins că nu-i glumă și ne-a cazat într-un apartament cu 3 camere să avem de unde alege unde dormi. Ne-am spălat hainele regulamentar la chiuvetă, iar postatul pe Facebook l-a prins pe S. ora 2:00, pe mine 3:30. În Lunca de Jos.

Ziua 3. Numită în popor și ''ziua cea mai lungă''. La 8:30 pe S. îl mâncau tălpile, s-a gândit să mă trezească și pe mine. Eram bufnit de oboseală, am încercat să mai dorm fără nicio șansă. Văzusem în noaptea de dinainte în sat o brutărie, așa că am plecat pe jos la plimbare să verificăm mitul pâinii și a lui ''nem tudom''. Brutăria era închisă, dar ne-am descurcat să cumpărăm pâine și ceva pentru micul dejun și sandvișuri de drum. Un povestitor ne-a spus povestea traversării Parcului Hășmaș până la Lacu Roșu. Adică nu mai mergem spre Miercurea Ciuc, ci ne întoarcem 1 km și apucăm spre localitatatea Trei Fântâni, un peisaj fenomenal, unde temperatura este constantă iarna și vara, iar cele trei izvoare care se unesc acolo, nu îngheață nici la minus 40 de grade. Ne-a cucerit. Mergem înapoi la pensiune, luăm micul dejun, S. repară o pană și schimbă cauciucurile pentru offroad montan. Mă duc la bar comand două cafele, spun povestea noastră și ni se mai oferă și ciorbe din partea casei. Ne urnim greu, ne prinde ora 13:00 până plecăm.
Pornim spre Trei Fântâni, prin sate montane, printre case rare și fânețe cosite, dar și păduri tăiate.
Facem o mentonadă (mento în loc de limo, mentă exorcizată dintr-un plic de lipton). Prindem 3 km de asfalt, apoi drum de piatră, trecem prin Pasul Ghimeș, ne răcorim într-un izvor și ajungem la o intersecție cu două drumuri. Pustiu, nimeni să întrebi, nici un indicator. Spre dreapta se urca, spre stânga era plat, dar părea la un moment dat că duce înapoi la Lunca de Jos. Scoatem harta, pe hartă pare că drumul ce urcă-i cel corect. Urcăm și urcăm, panta sigur peste 10%, mă apuc de pushbike, merg cu aceeași viteză, mai folosesc și alți mușchi. Ajungem sus, felicitări fotografuluicoborârea e de vis spre satul mult așteptat. Jos ne intersectăm cu drumul care părea ce duce în Lunca de Jos, ăla pe plat. Nu era sigur că era bine s-o luăm pe acolo, dar înainte de a urca, am întâlnit o cireadă de vaci, găsim vaci și după coborâre. O fi fost aceleași, o fi fost altele? Grea întrebare la care o să găsim răspunsul data viitoare. Cert este că am trecut de prima cocoașă de pe traseul montan, până la Lacu Roșu facem și a doua cocoașă din traseu. Ajungem acolo la 7 seara. Ne-a certat un pic muntele.
De acolo părea că o să coborâm. Da, coborâm un pic, apoi pare că-i coborâre, dar pedalezi din greu și se oprește bicicleta. Ce poate fi mai frustrant decât atât? Ultima cocoașă, cea de-a treia, care a însemnat cinci kilometri și câteva secole de pedalat până la Vârful Pangrati. Ora 21:00. Ne luăm răsuflarea înapoi și ne întâlnim cu un biciclist localnic care urcase din Gheorgheni. Îi spunem povestea și-l întrebăm de viitorul nostru traseu. De la Ditrău spre Reghin e impracticabil pentru bicicliști, mai ales noaptea, sunt și urși. Coborâm spre Gheorgheni cu viteza supersonicului în atmosferă de Siberia, ieșeau aburi din gură. În oraș e mai cald, la cald hotărâm să facem tură de noapte spre Reghin pe Europeană, lungind traseul cu 50 de km aproximativ prin Toplița.
Dăm bice până la Toplița cu pauze scurte în 10 km, ajungem acolo la 1 noaptea, înghețasem un pic, nu-mi pusesem hainele lungi. Trag la un popas, S. trage într-o căpiță cu paie să doarmă. Mănânc o ciorbă, postez pe Facebook regulamentar, spun povestea ospătăriței și primesc premiu somn de o oră pe o canapea.

Ziua 4. La 4 pornim, adică la prima oră fără o oră. Coborâm lin, pedalăm ușor cu 25 km/h cu Mureșul alăturat pe stânga curgând voluptos în aceeași direcție cu noi. Curgeam și noi printre razele de soare ce ieșeau dintre nori răzleți și ceața din depresiunile umbrite. Reghin, 8:00 dimineața. Găsim pensiune să negociem să dormim până la 16:00, spălăm hainele acolo, apoi fugim. Unde? Spre Bonțida, încă 97 km. La ora stabilită părăsim pensiunea din Reghin ne mai fâțâim pe-acolo, un deal și-ncă două dealuri, să-și cumpere S. lumini la bicicletă, mă uit la steaguri, vânt din spate: ''În seara asta ajungem, pe la miezul nopții, dar ajungem''. Nici nu facem 5 km, avem parte de o mare surpriză, drum foarte prost și vânt puternic din față. Din N-NV, 25 km/h, părea corect. Mai aveam trei dealuri mari, facem pe primul plus coborârea, ajungem la Crăiești, facem pauză de o oră. Deja e ora 19:00 și mai avem 70 de km. Vântul nu ne lasă, ne mai și picură din când în când. Iau o gură de oxigen psihologică în Satu Nou, când luăm apă proaspătă și aflăm că din urcare mai avem 1 km, apoi coborâre, apoi o singură urcare în zona Cămărașu. Tot Clujul ăsta e un deal și-o vale. Pe ultima mi-a fugit oxigenul pe urcare, am făcut 4 km pe lângă bicicletă, vântul aproape că te trimitea înapoi. Scăpăm și de asta, tragem un pic mai tare pe coborâre. Face S. pană pe coborâre pe asfalt, cu 30 km înainte de castel. ''Nu puteai s-o faci pe offroad''? Nu-i după el. Rezolvăm repede, avem cameră de schimb, plecăm repede, mai coborâm un pic. Plouă? Da. Ghirușu Român. Răpăie de vară cu stropi reci de toamnă. Găsim stație de autobuz acoperită, ne băgăm acolo pentru cină. Nu se oprește ploaia, suntem obosiți, dormim în stație? Ne orientăm în jur, să bați la ușa omului după 12 noaptea e dubios, vede S. o șură de paie cu acoperiș. ''Acolo dormim''. Intrăm pe poartă, sprijinim biciclete cumva la dos în fața șurii, luăm scara, urcăm, băgăm somn, pentru eventuale declarații la poliție suntem dispuși abia dimineață.

Ziua 5. La 7:30 ne trezim, plouă în continuare, ne facem bagajul, luăm bicicletele, ieșim ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Peste drum, cârciumă, ceai, cafea, prize, internet. Spunem povestea acolo, o să afle proprietarul că nu l-au vizitat hoții, ci doi dintre EcoAmbassadori. Ne hotărâm cu greu să pornim, e bine uscați la căldurică. Ne echipăm serios de ploaie, la 10:40 pornim, cât poate să ne plouă? Încă o oră și 40 de minute. 22 km au mai rămas, la 12:30 suntem la poarta castelului, unde suntem așteaptați cu fast. Dăm și interviuri presei, tremurând și uimiți că am făcut călătoria. Ne ascundem repede la dușuri, stăm câteva ore să ne încălzim, găsim și gălățeni ce locuiesc în București cu cort mare, ne și cazăm, găsim și iarbă necălcată, nu nămol, lângă campere.

La final GPS-ul a calculat 539 km pedalați, în 53 de ore, cu tot cu pauze, am mai pierdut vreo 10 km la plecarea din Pufești.

Ciudat? Când am ajuns în Onești la benzinărie cum am pășit cu telefonul în mână peste prag, s-a luat curentul electric, n-a revenit nici măcar în jumătate de oră cât am stat. În tura de noapte, aproape de Toplița, se stingeau becurile stradale cu câțiva zeci de metri înainte de a ajunge în dreptul lor. La Ghirișu Român, ultima zi, la cârciumă, de trei ori s-a întrerupt energia electrică în două ore.

Din încasările festivalului, o parte din bani sunt folosiți la restaurarea Castelului Banffy din Bonțida, organizatorii au parcat bicicletele celor 12 EcoAmbassadori în muzeul castelului, acum, toți cei prezenți acolo suntem o parte minusculă din istoria lui.



Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.

luni, 27 aprilie 2015